Un concert extraordinar cu genericul „Păstrați iubirea! Protejați familia de violență” va avea loc sâmbătă, 24 iunie 2017, de la ora 18.00, în scuarul Catedralei „Nașterea Domnului” din centrul Chișinăului.
Evenimentul este organizat de Primăria Chișinău, în parteneriat cu Asociația Promo-Lex și Inspectoratul General de Poliție, potrivit unui comunicat de presă.
Concertul de sâmbătă va încheia campania „Protejează familia de violență” și va da startul altei campanii „Arta contra violenței”.
În program este inclus un amalgam de stiluri muzicale, de la folclor, muzică clasică, până la pop-rock, arii celebre din opera marilor compozitori universali, precum și din creația maeștrilor Eugen Doga, Constantin Rusnac, Anatol Chiriac. Duete de artiști vor încerca să împletească stilurile între ele și să transmită prin muzică mesaje de dragoste.
Orchestra simfonică condusă de dirijorul Dumitru Cârciumaru va reuni instrumentiști de forță din orchestrele Chișinăului. Vor evolua: Surorile Osoianu, Ansamblul “Plăieșii”, Ansamblul municipal de dansuri populare „Mărțișor”, solistele Operei Naționale: Mariana Bulicanu, Ghiulnara Răileanu, Tatiana Vârlan, Dumitru Mâțu (Brio Sonores), precum și Viorel Burlacu, Felicia Dunaf, Gloria Gorceac, Diana Brescan, Lavinia Rusu, elevi și profesori de la Liceul “Ciprian Porumbescu”. Vor răsuna experimente muzicale în interpretarea lui Andrei Glavan (trupa RUPT), Eva Timuș, Tania Cerga. Trupele de dans “Teo Dance” și “Kinetix Urban Dance” vor prezenta publicului valsuri și tangouri celebre.
Astfel, artiștii se vor reuni pentru a transmite prin artă, prin muzică, dans, prin creația marilor compozitori, mesaje de susținere a victimelor violenței și de promovare a toleranței în societate.
În caz de ploaie, concertul va avea loc la Filarmonica Națională. Intrarea este liberă.
Campania “Protejează familia de violență” este desfășurată de către Asociația Promo-LEX, împreună cu Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii “Memoria”, Asociația împotriva Violenței în Familie “Casa Mărioarei”, în parteneriat cu Inspectoratul General al Poliție al MAI, în perioada 15 mai – 25 iunie 2017.
Elena Ivanov