Premierul în exerciţiu, Iurie Leancă, a înmânat astăzi premii celor 23 de elevi care au obţinut rezultate la olimpiadele regionale şi internaţionale pe parcursul anului 2014, în cadrul Galei Olimpicilor. În acest an, elevii din Republica Moldova au obţinut 25 de medalii, dintre care una de aur, două de argint şi 22 de bronz.
La eveniment, câțiva dintre olimpici au vorbit despre formula lor de succes. „Fiind elev olimpic am avut și momente de disperare, dar am avut puterea de a trece peste ele și astăzi mă regăsesc în această sală. Anume cu această caracteristică începe formla mea de succes. Puterea de a trece peste momentele de disperare, înmulțit cu talentul pe care îl posed, înmulțit cu momentele de inspirație, plus munca asiduă, înmulțit cu dedicație, toate acestea le împărțim la pritetenul nostru-lenea”, a povestit Gabriela Buza de la liceul teoretic „Orizont”, medaliată la olimpiada internațională de ecologie.
Dionisie Nipomici, olimpic la matematică, şi-a prezentat și el formula de succes: „Dacă ar fi să calculăm în procente, atunci 5% ar fi talentul, iar restul, 95 la sută, indubitabil ar fi munca. Dacă vrei să lași un nume în istorie, trebuie să îți spui niște scopuri practic imposibile, să aspiri spre un ideal și eu mereu mi-am pus drept scop aurul absolut, chiar dacă încă nu l-am obținut”.
În cadrul Galei au fost premiați și 19 profesori care au pregătit elevii olimpici pentru participarea la concursuri internaţionale.
Disciplinele la care elevii noştri au excelat sunt matematica, informatica, fizica, chimia, ecologia, limba rusă şi ştiinţele. În 2014, lotul olimpic a reprezentat Moldova la olimpiadele internaţionale şi regionale din 10 ţări: Macedonia, Bulgaria, Olanda, Turcia, Africa de Sud, Kazahstan, Rusia, Vietnam, Taiwan şi Argentina.
Gala olimpicilor, în formatul actual, se organizează al doilea an consecutiv şi este un eveniment organizat pentru a celebra elevii talentaţi şi perseverenţi care au reprezentat Republica Moldova la concursuri intelectuale internaţionale.
Elena Ivanov