Ieri a fost marcat lăsatul secului pentru Postul Adormirii Maicii Domnului, sau Postul Sântămăriei, ce se ţine în cinstea Născătoarei de Dumnezeu, care înainte de Adormire a petrecut în neîncetată rugăciune şi ajunare.
Durează acest post două săptămâni de la 1/14 august până la 15/27 august.
Consumăm peşte la Schimbarea la Faţă – 6/19 august.
De asemenea, dacă Adormirea Maicii Domnului cade în zi de post, mâncăm de dulce a doua zi, adică la 16/29 august, iar în ziua Adormirii mâncăm peşte.
Când postim, nu ajunge să ne abţinem de la diferite mâncăruri, ci trebuie să postim şi sufleteşte. Există primejdia ca ţinând posturile rânduite de Biserică, să nu avem nici un folos. Din ce cauză? Pentru că ne ţinem departe de mâncăruri, dar nu ne ţinem departe de păcat; nu mâncăm carne, dar mâncăm sufletele celor săraci; nu ne îmbătăm cu vin, dar ne îmbătăm cu pofte trupeşti; petrecem ziua în post, dar ne uităm la lucruri ruşinoase. În felul acesta, pierdem folo-sul postului.
De aceea, postul de mâncare trebuie însoţit de îndepărtarea de orice păcat, de rugăciune şi de luptă duhovnicească. Numai astfel vei aduce jertfă bineplăcută Domnului şi vei avea mult folos, scrie ortodox.ro.