50 de tinere din diferite localități din toată țara cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, timp de o săptămână, vor beneficia de un program de formare, axat pe dezvoltarea abilităților de lider și proiectarea carierei, în cadrul celei de-a 10-a ediții a Şcolii de liderism pentru fete.
Școala de vară se desfășoară în cadrul proiectului „Reconceptualizarea orientării profesionale şi consilierii în carieră 2”, implementat de către Centrul pentru Educație Antreprenorială și Asistență în Afaceri, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, cu suportul financiar al Agenţiei Austriece pentru Dezvoltare.
În cadrul deschiderii oficiale a școlii, secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Anastasia Oceretnîi, a menționat importanța ghidării și orientării în carieră pentru dezvoltarea forței de muncă competitive, în corespundere inclusiv cu necesitățile angajatorilor.
„Îndemn tinerii sau cei care sunt în căutarea unui loc de muncă să apeleze la serviciile Centrelor de ghidare în carieră ale Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru a reuși să își determine corect viitoarea profesie”, a declarat Anastasia Oceretnîi.
În context, secretarul de stat le-a împărtășit tinerelor propria experiență privind alegerea profesiei și le-a oferit sfaturi privind dezvoltarea carierei în baza propriilor competențe.
În cadrul Școlii de vară, zece formatori vor defășura sesiuni de instruire, ateliere de lucru şi dezbateri privind dezvoltarea personală și proiectarea carierei, elaborarea planului de dezvoltare a carierei, îmbunătățirea capacităţilor de lider şi a încrederii în sine, angajarea în câmpul muncii și instrumente de marketing personal, antreprenoriatul – opțiune în carieră, club de discuţie şi stimulare a iniţiativei, etc.
De asemenea, participantele vor avea oportunitatea să discute direct cu antreprenori din diverse domenii și oameni de succes în carieră, care își vor împărtăși propria experiență și vor oferi sfaturi cum să dezvolte o carieră reușită.
Participantele au fost selectate în baza aplicațiilor depuse și sunt originare din raioanele Sîngerei, Criuleni, Edineț, Soroca, Telenești, Orhei, Cahul, Dondușeni, Glodeni, Ungheni, Florești, Hîncești, Drochia, Ialoveni, Bălți, Șoldănești și Chișinău. După finilizarea cursurilor vor fi motivate să realizeze activități de instruire non-formală în domeniul planificării carierei în localitățile lor.
Dina Roșca