SE Bordnetze SRL (SEBN MD), cu ocazia Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, care este marcată anual la 14 iunie, s-a alăturat campaniei „Donează sânge și dăruiește viață”. Astfel, 30 de angajați ai companiei au donat sânge la Secția de Transfuzie a Sângelui din cadrul Spitalului Raional Orhei, informează Provincial.
Printre voluntari sunt și 3 manageri de departamente: Mariusz Horodecki (Polonia) – manager al Departamentului Calitate; Jacek Krzymowski (Polonia) – manager al Departamentului Tehnologii Informaționale; Mihail Cerececea – șeful Serviciului Intern de Protecție și Prevenire.
Donatorii au primit câte un set de produse alimentare, oferit de șefului Secției de Transfuzie a Sângelui, domnul Alexandru Starîș, și vor beneficia de 2 zile libere, oferite de companie.
Precizăm că, SE Bordnetze SRL este unul dintre cei mai importanți producători de cablaje auto din Republica Moldova. Proiectul de investiții este implementat în cadrul Zonei Economice Libere Bălți, subzona Orhei. Compania a fost înregistrată în decembrie 2015 și e o filială a Sumitomo Electric Bordnetze SE, care este un producător global în domeniul industriei automotive, cu 33 de mii de angajați în 15 țări.
Doina Secrieru