Povestea Victoriei Rotaru, în vârstă de 30 de ani, începe în anul 2014 când a decis să accepte funcția de medic de familie în satul Cotul Morii, raionul Hâncești. Victoria este originară din localitatea Stolniceni, raionul Hâncești, și-a făcut studiile la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie ”Nicolae Testemițanu”.
Victoria Rotaru, medic de familie, șefa Centrului de sănătate Cotul Morii, din raionul Hâncești explică cum face naveta în fiecare zi în satele pe care le are în gestiune Centrul de Sănătate.
Astăzi este șefă a Centrului de sănătate din Cotul Morii, un centru care deservește 6 sate și aproape 10 000 de oameni. Este cel mai mare astfel de centru din raionul Hâncești, unde există o criză acută de medici. În prezent, Victoria Rotaru este în concediu de maternitate, având un copil de aproape un an de zile, dar a decis să activeze pe 0.75% din salariu, pentru a suplini cât de cât necesitatea de medici de familie în Valea Prutului.
A acceptat să vină la Cotul Morii, la aproape 100 de km de Chișinău, pentru că i-a fost asigurată o casă, o mașină de serviciu și un salariu ca să se poată descurca.
Cea mai mare provocare pentru Victoria Rotaru este lipsa medicilor specialiști în Valea Prutului. Aceștia se deplasează de la spitalul raional Hâncești doar la necesitate. Victoria Rotaru ne spune că, deși nu este normal, populația este deja obșnuită cu această situație și se programează din timp la medic. În aceste condiții, de multe ori, medicul de familie recurge și la consultații prin telefon.
Întrebată ce ar trebui să se întâmple ca medicii de familie să vină la sate, Victoria Rotaru ne-a spus că tinerii specialiști vor salarii mai mari, o mașină de serviciu, o casă și o motivare puternică.
Pentru ca Centrul de sănătate din Cotul Morii să activeze în condiții normale ar mai fi nevoie de încă 4 medici de familie care să acopere cele 4 localități, unde la moment activează doar asistente medicale. Acestea fac față cu greu fluxului mare de oamenii care are nevoie de asistența unui medic de familie.
Elena Olednic, asistentă medicală din satul Ciora, raionul Hâncești, la Centrul de Sănătate Cioara, povestind despre dificultățile pe care le are la locul de muncă.
Pe asistenta medicală din satul Cioara, raionul Hâncești am prins-o cu lacrimi în ochi debordată de situația prin care trece. Asistenta nu a dorit să fie filmată și să ne ofere un interviu, dar ne-a povestit cât de greu se descurcă în lipsa medicului de familie, care în luna aprilie a acestui an s-a mutat cu traiul la Chișinău. Ulterior, a acceptat să difuzăm câteva secvențe din toată discuția pe care am avut-o cu ea. Asistenta medicală lucrează acum pe o normă și jumătate, iar salariul ajunge la 5500 de lei.
Cât ne costă însă formarea medicilor de familie?
Trebuie spus că fiecare contribuabil din Republica Moldova subvenţionează din propriul buzunar pregătirea medicilor şi a asistenților medicali. Mulți dintre ei, însă, decid să plece peste hotare.
Un studiu realizat de Biroul Regional al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii pentru Europa în anul 2014 arată că în R. Moldova investiţia într-un medic de familie înmatriculat la buget, care a finalizat de curând rezidenţiatul, poate fi estimată la aproape 300 de mii de lei sau aproape 23 de mii de dolari.
sursa: gazetadesud.md