În incinta Liceului Teoretic „Constantin Stere” din Soroca a avut loc ieri un concurs intitulat „Victorie prin Istorie”, la care au participat unii dintre cei mai buni elevi la istoria românilor din școlile din raionul Soroca, potrivit Observatorul de Nord.
Concursul televizat s-a desfășurat în cadrul unui proiect, a cărui obiectiv este motivarea copiilor în studierea istoriei și promovarea istoriei naționale pentru formarea unei demnități, a dragostei față de neam și țară. Potrivit coordonatoarei din cadrul proiectului, Daniela Vacarciuc, directorul Liceului Teoretic „Vasile Alecsandri” din Chișinău, acesta va fi lansat în 18 localități din țară, iar prima pe listă este Soroca.
Copiii au fost supuși unor teste care au constat și din întrebări fulger legate de istoria antică a românilor, curiozități din istoria evului mediu românesc și nu în ultimul rând, din istoria modernă.
„Anul acesta se împlinește un an de la trecerea în neființă a lui Ion Ungureanu. Am venit să îl comemorăm, aici în orașul vechii cetăți voievodale”, transmite Daniela Vacarciuc. Totodată, este sărbătorit Centenarul Marii Uniri.
Cea mai emoționantă etapă pentru toți participanții a fost discursul final cu îndemn la demnitate.
Dina Roșca
Vreau sa imi aplaudati cunostintele!!!
Salut , o cale de cunostinte tuturor!!
Salut,o cale de cunostinte sa ve reintoarceti din nou!!!