Fostul viceprimar de Bălți, Igor Șeremet, dezminte informația cu privire la reținerea sa de către Procuratura Anticorupție. Anunțul a fost făcut într-o postare o rețea de socializare.
Igor Șeremet scrie că a fost chemat la Procuratură pentru a face declarații.
„Reținerea mea pe 72 de ore este o informație falsă! Aproximativ la 17:20 am ieșit din sediul Procuraturii Anticorupție!
De dimineața până seara, împreună cu avocatul meu și procurorul pe caz, am lucrat pe marginea tuturor circumstanțelor invocate în actele procesual-penale și până la sfârșit, prin declarații detaliate am adus o claritate pe marginea tuturor întrebărilor iscate din partea organelor de drept, astfel încât, să nu mai fie loc de orice temei de aplicare ai oricaror măsuri preventive!”, a scrie Igor Șeremet.
De asemenea, el neagă precum că ar fi negociat participarea la alegerile locale din Bălți. „Falsa este și speculația precum s-a „negociat” participarea mea la alegerile locale din mai 2018 ca candidat independent! O declar cu toată răspunderea, căci în perioada aflării mele în sediul Procuraturii am lucrat pe dosar! La 02 Ianuarie 2018, prin mesajul public am declarat foarte clar cauzele demisiei mele, și respectiv, revenirea mea la activitatea de avocat, fără a ma implica in activitatea publica!”, mai scrie Șeremet.
Totodată, fostul viceprimar de Bălți menționează că va conlucra cu Procuratura Anticorupție pe marginea dosarului în care este vizată Primăria Bălți.
„Mă voi implica activ în toate măsurile procesuale demarate de Procuratura Anticorupție și, a propos, NU de CNA, doar cu un singur scop: pentru a afla adevărul! Și dacă organele de drept au careva întrebări pe marginea cauzei penale, atunci voi face claritate în răspunsuri!”, a mai punctat Șeremet.
Dina Roșca