În seara zilei de 13 ianuarie, curent, un tânăr în vârstă de 24 ani, domiciliat în or.Cricova, s-a adresat după ajutor poliţiştilor sectorului Râșcani din cadrul Direcţiei de Poliţie a mun. Chişinău, comunicând că în timp ce se deplasa cu microbusul de pe linia 152, persoane necunoscute i-au sustras telefonul mobil de model ,,SAMSUNG,, din buzunar, cauzându-i un prejudiciu în sumă de 3000 lei.
Astfel, ofiţerii de investigaţii au iniţat cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor.
Ulterior în urma cercetărilor forțele de ordine au stabilit că telefonul mobil nu i-a fost sustras din microbusul nr.152. Tânărul fiind audiat suplimentar în calitate de parte vătămată a recunoscut că a dus în eroare organul de urmărire penală cu privire la furtul de telefon, în realitate el personal a lăsat telefonul mobil de model ,,SAMSUNG,, fără supraveghere și l-a uitat pe acoperișul automobilului personal de model Volvo.
În acest context a fost dispusă iniţierea unei cauze penale pentru declaraţii mincinoase şi riscă amendă în mărime de pînă la 32 500 lei, muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau închisoare de pînă la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de pînă la 2 ani.
Totodată pe parcursul a două luni la poliţie s-au adresat nouă pretinse victime, care au declarat că le-ar fi fost furate telefoanele mobile, însă ulterior, acţiunile de urmărire penală demarate au demonstrat că bunurile au fost pierdute în circumstanţe necunoscute.
Dina Roșca