Un grup de experţi NATO se află, în perioada 3-5 aprilie curent, într-o vizită de asistenţă la Ministerul Apărării.
Scopul vizitei este de a acorda sprijin pentru pregătirea evaluării subunităţilor Armatei Naţionale în contextul Conceptului Capabilităţilor Operaţionale (CCO).
Astfel, experţii au planificate întrevederi cu reprezentanţi ai Marelui Stat Major, Batalionului 22 de de menţinere a Păcii şi subunităţilor, care urmează a fi evaluate în vara anului curent.
De notat că în luna iunie curent, subunităţi din cadrul Batalionului 22 urmează a fi evaluate şi, ulterior, certificate, pentru participare în misiuni de menţinere a păcii cu mandat internaţional.
CCO este un instrument de colaborare în cadrul programului Parteneriat pentru Pace — exprimat prin implementarea standardelor occidentale în instruirea şi evaluarea subunităţilor declarate — şi oferă Republicii Moldova posibilitatea de a participa la operaţiuni multinaţionale de menţinere a păcii. Pentru prima dată, în 2012, o companie de infanterie a Batalionului 22 de Menţinere a Păcii şi grupa de genişti din componenţa Batalionului Geniu „Codru” au fost certificate să participe în operaţiuni de menţinere a păcii cu mandat internaţional conform CCO.
Dina Roșca