Președintele Partidului Democrat din Moldova, Vlad Plahotniuc, susține că securitatea rutieră este un domeniu important, însă s-au făcut pași puțini, respectiv este nevoie de o schimbare totală de strategie și de elaborare a unui plan de lucru consistent, informează Provincial.
în cadrul unui briefing de presă, Vlad Plahotniuc a declarat că au convenit astăzi, la nivelul Guvernului, să fie organizat un Centru de coordonare a siguranței rutiere.
„Acest Centru o să vină cu măsuri clare și ferme, un plan de acțiuni concrete pentru reducerea numărului de accidente și creșterea siguranței în trafic a cetățenilor. Este un proiect care va fi coordonat de Premier. Noi așteptăm ca, în perioada următoare, să se facă pași concreți în acest domeniu, iar cetățenii să circule într-o mai mare siguranță pe drumurile publice”, a precizat democratul.
Potrivit lui, polițiștii au început, din nou, să stopeze automobilele pe trasee, ascunzându-se după acțiuni tematice. „Astăzi, în ședință, am solicitat ministrului Jizdan să verifice de ce au reapărut aceste stopări, să elucidez cine se face vinovat de implementarea defectuoasă a desfășurării acestor acțiuni, dar și să examineze și necesitate sancționării persoanelor responsabile. Am cerut să fie asigurată o mai mare transparență și claritate pentru acțiunile tematice pe care le organizează în trafic și de fiecare dată când le organizează să comunice pe site instituții diverse detalii”, a conchis Plahotniuc.
Dina Roșca