
Polițiștii Inspectoratului de poliție Ciocana, în cadrul unor acţiuni speciale de investigaţii au documentat activitatea ilicită a unui bărbat în vârstă de 32 ani, domiciliat în com. Budeşti, care se ocupa cu cultivarea plantelor de cânepă.
Astfel, polițiștii au efectuat percheziții autorizate la domiciliul bărbatului, unde au depistat 74 plante verzi de cânepă. Plantele au fost ridicate, sigilate conform procedurii și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor.
Actualmente bărbatul este cercetat penal în stare de libertate pentru circulaţia ilegală a drogurilor, etnobotanicelor sau analogii acestora.
Dina Roșca