Un bărbat din Cahul a ajuns în vizorul ofiţerilor şi procurorilor anticorupţie, după ce poliţistul, pe care acesta ar fi încercat să-l mituiască, a denunţat cazul la CNA.
Potrivit omului legii, bărbatul i-ar fi propus suma de 500 de euro pentru ca acesta să ascundă faptele infracționale ale acestuia, manifestate de răpirea unei persoane, maltratarea şi amenințarea cu moartea.
Bărbatul a fost prins în momentul tentativei de transmitere a banilor, ulterior acesta recunoscând vina pentru fapta comisă. În urma încheierii unui acord de recunoaştere, acesta a fost eliberat şi acum este cercetat în stare de libertate.
Pe acest caz a fost inițiată o cauză penală pentru corupere activă, iar dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă până la 6 ani de închisoare sau o amendă de până la 200 000 de lei.
Urmărirea penală se desfășoară sub conducerea Procuraturii anticorupție.
Până la pronunțarea unei decizii definitive, orice persoană beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Dina Roșca