Trei sate ar putea intra în componenţa municipiului Bălţi. Despre aceasta a anunţat într-o transmisiune live pe pagina sa de facebook, primarul oraşului Renato Usatîi. El a precizat că înaite de a efectua deplasarea sa de serviciu la Moscova s-a întâlnit cu oamenii acestor localităţi l-au rugat pe Usatâii să se implice în proces, potrivit unui comunicat de presă.
Înainte de a efectua deplasarea mea de serviciu care din păcate s-a prelungit, m-am întâlnit cu locuitorii satelor Răuţel şi Ţambula.Oamenii din Răuţel, localitate care se află la hotar cu Bălţi se plâng că pentru a obţine un certificat sunt nevoiţi să facă un drum până la Făleşti, care este centru raional care se află la o distanţă de 30 de kilometri, a declarat primarul de Bălţi
Usatîi a mai adăugat că localnicii din satele Răuţel, raionul Făleşti, Corlăteni raionul Rîşcani şi Ţambula, Sîngerei ar vrea să facă parte din municipiul Bălţi.
Primarul de Bălţi a menţionat în transmisiunea sa live, că solicitatrea dată va fi examinată la o şedinţă a Consiliul municipal Bălţi.
Aceste localităţi şi altele vor să intre în componenţa municipiului Bălţi. Mereu ele s-au ales cu promisiuni deşarte. Răuţel nu intra în componenţa municipiului deoarece Comuniştii spuneau că acolo locuiesc mai mulţi moldoveni şi vor vota contra lor. La Ţambula găseau alte motive. La fel şi pentru Corlăteni. De luni mă implic în acest proces. Vom lua deciziile necesare la şedinţele Consiliului municipal. De asemenea vom crea agenda pe care în care va fi indicat ce trebuie să ceară oamenii de la autorităţile publice locale. Nu este corect ca localităţile aflate în suburbia Bălţiului să facă parte din alt centru administrativ, spune Renato Usatîi
Amintim că acum două săptămâni transportatorii de călători din localităţile limitrofe a municipiului Bălţi au fost împiedicaţi de Agenţia Naţionale de Transport Auto şi poliţişti să tranziteze oraşul din cauza unei decizi votate de fosta conducere a primăriei în anul 2013 şi menţinută prin hotărârea Curţii Supreme de Justiţie.
Dacă autorităţile publice centrale vor exercita în continuare presiuni asupra Bălţiului, într-o bună zi hotarele municipiului s-ar putea extide de la Coloniţa până la Lipcani.
Dina Roșca