Transportatorii de pasageri din țară informați de Fisc, ANTA și INP privind respectarea legislației
Serviciul Fiscal de Stat a dat start unei campanii de informare a transportatorilor de pasageri cu genericul ,,Fii onest – transportă legal!”, informează Provincial.
Campania are drept scop informarea contribuabililor care desfășoară activitate în domeniul transporturilor auto de călători și bagaje pentru ca aceștia să se conformeze benevol prevederilor legislației în vigoare.
Astfel, în perioada 7 februarie – 5 martie curent, inspectorii fiscali de pe întreg teritoriul țării vor efectua vizite fiscale și vor purta discuții cu contribuabilii specializați în transportul de pasageri și bagaje.
Astăzi, primele pliante au fost repartizate în municipiul Chișinău, de comun cu angajații Inspectoratului Național de Patrulare și colegii de la Agenția Națională de Transport Auto. Din totalul de pliante, (în număr de 5000) în capitală vor fi repartizate 2 000.
Serviciul Fiscal de Stat ține să reitereze că orice activitate, desfășurată de către o persoană care are drept scop obținerea venitului, reprezintă: activitate de întreprinzător, afacere (business).
Astfel, conform Legii cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, orice afacere (business) urmează a fi înregistrată în mod obligatoriu până la începerea activității economice, inclusiv și cea în domeniul transporturilor auto de călători și bagaje.
În acest sens, în scopul informării și susținerii contribuabilului, Serviciul Fiscal de Stat aduce la cunoștință că activitatea în domeniul transporturilor auto de călători și bagaje poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:
societate cu răspundere limitată;
societate pe acțiuni.
Concomitent, agenții transportatori sunt obligați să dețină licență pentru transportul auto de pasageri în folos public, în conformitate cu legislația în vigoare.
La efectuarea decontărilor bănești în numerar pentru operațiunile economice cu plătitorii, unitățile de transport-taxi au obligațiunea să utilizeze aparatul de taxat (taximetru), eliberând plătitorilor bonurile de casă emise de acestea. Încălcarea normelor stabilite de actele regulatorii este pasibilă aplicării sancțiunilor, conform Codului contravențional și Codului fiscal.
La finele campaniei SFS va desfășura și acțiuni de verificare a transportatorilor auto.
Astfel, în vederea evitării situațiilor de sancționare, SFS recomandă conformarea la prevederile legislației în vigoare!
Dina Roșca