Cea de-a V-a ediţie a Festivalului Naţional al Cântecului Popular „Teodor Negară” a avut loc ieri în satul Sauca, raionul Ocniţa, baştina regretatului interpret.
Evenimentul a fost organizat de Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării, Centrul Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, secţia Cultură a Consiliului Raional Ocniţa şi Primăria satului Sauca.
Solicitată de MOLDPRES, directorul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial, Diana Dicusarî, a menţionat că până acum festivalul a fost unul regional, iar începând cu ediţia din acest an, acesta a devenit naţional. „Scopul festivalului-concurs este de a valorifica folclorul muzical autentic, de a-l comemora pe regretatul cântăreţ Tudor Negară şi de a încuraja tinerele talente în interpretarea muzicii tradiţionale”, a precizat Diana Dicusarî.
Potrivit sursei citate, în cadrul concursului au participat 14 interpreţi. Ei au fost apreciaţi de către un juriu din care au făcut parte cântăreţii Mihai Ciobanu (preşedinte), Veronica Mihai, Suzana Popescu, Diana Dicusarî, Oleg Volontir, Ludmila Belonoşca ş.a.
De premiul I s-au învrednicit interpreţii Tudor Bileţchi din Ungheni şi Vasile Olaru din Călăraşi, de premiul II – Marcela Vuicu (Soroca), Maria Cebotari (Glodeni) şi Marinela Sainciuc (Soroca), iar premiul III – Artiom Panfilii (Criuleni), Damian Spinei (Drochia) şi Irina Corlat (Hânceşti).
Teodor Negară s-a născut la 15 ianuarie 1943 în satul Sauca, judeţul Soroca, astăzi raionul Ocniţa. A studiat la Şcoala de Cultură „Elena Sârbu (în prezent – Colegiul de Arte „Nicolae Botgros”) din Soroca (1961-1965) şi la Institutul de Arte „G. Musicescu” (actualmente – Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice) din Chişinău (1965-1969). În anii 1965-1990, a fost solist al Orchestrei de muzică populară „Folclor” a Radioteleviziunii Moldoveneşti. În 1989 a fost distins cu titlul Artist Emerit al Republicii Moldova. A înregistrat la Radio peste 300 de cântece populare, printre care: „Mândruţo, la nunta ta”, „E linişte în codrul verde”, „Străinel ca mine nu-i”, „Rămâi, satule, cu bine”, „Am crescut băieţi şi fete”, „Mare-i dealul de la moară”, „Veniţi, puilor, la mama”, „Se duc fetele la mure” etc. S-a stins din viaţă la 9 octombrie 2006.
Dina Roșca