Fracțiunea socialiștilor și liberalilor din Consiliul Municipal Chișinău (CMC) nu s-au prezentat în ședință, iar, din lipsă de cvorum, ședința a fost amânată.
Într-o postare pe o rețea de socializare, șeful fracțiunii PSRM, Ion Ceban, a scris că PSRM nu va participa la ședință.
„Interimar nou, în afara legii, agende vechi propuse la CMC, corupte până în măduva oaselor. Funciare, arenda, locațiune, premii pentru cei care nu muncesc. Fără PSRM. Detalii la ora 13.30 în cadrul unei conferință de presă”, a precizat Ceban.
La rândul său, șeful fracțiunii PL, Ion Cebanu, a menționat că liberalii nu participă la ilegalități.
„Stimați socialiști, de ce nu veniți în ședințele consiliului municipal? Voi ați fost cei care ați asigurat numirea viceprimarilor, poftiți de veniți și luați în primire ceea ce ați făcut. Cât privește despre liberali, noi la ilegalitățile voastre nu participăm”, a punctat Cebanu.
Dina Roșca