„Cea de a treia ediție a Târgului de Crăciun din Orhei s-a încheiat ieri printr-un concert cu Vali Boghean, Kapushon și alți artiști, după 4 săptămâni în care Parcul Ivanos a fost transformat într-o adevărată poveste de iarnă, concerte și distracții”, potrivit unui comunicat de presă.
Pe lângă faptul că, în tot acest timp, Orheiul a fost declarat capitala Crăciunului din Moldova și principala atracție a celor care au ales să petreacă sărbătorile de iarnă în țară, bilanțul evenimentului este impresionant.
„Peste 300 mii de mii vizitatori din toată țara și de peste hotare, sute de cumpărători și mii de produse vândute, mii de poze postate și distribuite pe rețelele de socializare, sute de mii de comentarii, aprecieri și sute de mii de vizualizări live”, potrivit unui comunicat de presă.
Reședința lui Moș Crăciun a fost vizitată de peste 20 mii de copii, care au recitat poezii, colinde și au primit daruri, iar patinoarul de la Disneyland a fost vizitat de peste 25 mii de patinatori.
Atracția copiilor și vizitatorilor au fost și cele 4 tobogane aduse din străinătate, care au bucurat inimile tuturor.
Mai mult, timp de 4 săptămâni în fiecare seară, pe scena Târgului de Crăciun din Orhei au fost organizate concerte excepționale, unde au cântat peste 50 de interpreți, trupe autohtone și de peste hotare.
De revelion peste 20 mii de cetățeni din toate colțurile țării au venit să marcheze cel mai important eveniment al anului alături de legendarele trupe ale muzicii pop de renume mondial.
Prezent la eveniment, Primarul de Orhei a adus mulțumiri vizitatorilor care au ales să petreacă sărbătorile de iarnă la Orhei, precum și întregii echipe care a muncit la organizarea unui asemenea târg de anvergură.
Mai mult, vizitatorii Târgului de Crăciun din Orhei au avut posibilitatea să procure suvenire și bucate pentru masa de sărbătoare la prețuri reduse, iar gurmanzii s-au delectat cu bucate tradiționale.
Amintim că, la inițiativa Partidului „Șor” a fost oferit transport gratuit din mai multe regiuni ale țării, zilnic fiind aduși gratuit mii de familii la Târgul de Crăciun din Orhei.
„O statistică frumoasă, condimentată cu multe emoții, bucurii și zâmbete! Toate acestea s-au petrecut în lumina a zeci de mii de beculețe și într-o atmosferă desprinsă din povești. Am petrecut 30 de zile minunate la Orhei și suntem convinși că, la ediția din anul viitor, vom fi și mai mulți, și mai uniți, și mai plini de bunătate și speranțe”, se menționează în comunicat.
Dina Roșca