Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, transmite felicitări poporului Republicii Moldova cu ocazia aniversării a 73-a a Victoriei asupra fascismului, informează Provincial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că 9 mai este sărbătoare nu doar pentru popoarele fostei Uniuni Sovietice, ci şi pentru întreaga omenire.
„În această zi a luat sfârşit cel mai groaznic război care a răpit milioane de vieţi. Nu a fost casă și nici familie care să nu fi fost afectată de acest război. Poporul nostru va fi mereu recunoscător eroilor, care în schimbul propriilor vieţi au obţinut un cer paşnic pentru mai multe generaţii. Spre marea noastră bucurie, mai sunt dintre aceşti oameni printre noi. Este de datoria noastră să le oferim scumpilor noştri veterani atenţie şi grijă. Poporul nostru nu va uita nicicând eroismul soldatului-eliberator sovietic. Nu vom permite nimănui, de dragul unor considerente politice, să ne remodeleze istoria. Vor trece ani, se vor perinda generaţii, iar copiii şi nepoţii noştri vor continua să sărbătorească la 9 mai Ziua Victoriei. Veşnică glorie eroilor învingători!”, a punctat Dodon.
Dina Roșca