„Pentru al 4-lea an consecutiv, din momentul nominalizării mele în calitate de Vicepreședinte la Comisia de Stat de repartizare a absolvenţilor Academiei „Ştefan cel Mare”, aleg absolvenții care au înregistrat cele mai bune reușite la învățătură, fiind repartizați în subdiviziunile centrale și ma întîlnesc cu ei, alături de conducătorii subdiviziunilor specializate ale Inspectoratului General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne”. Despre aceasta comunică șeful adjunct al Inspectoratului General de Poliție (IGP), Gheorghe Cavcaliuc, informează Provincial.
„Tinerii polițiști cu care am avut întîlnire au fost selectați din peste 150 de absolvenți ai promoției anului 2018 și urmează să activeze în Direcție juridică, aparatele centrale ale Inspectoratul Național de Investigații, Direcţia de Poliţie a mun.Chişinău, Direcția Generală Securitate Publică a IGP și Direcției inspectare efectiv”, a menționat el.
Prin urmare, Cavcaliuc, a vorbit și despre acțiunile întreprinse. „În cadrul întâlnirii, cei 9 absolvenți au fost familiarizați cu specificul activității polițienești, chiar de către șefii subdiviziunilor în care urmează să activeze și aduse la cunoștință prevederile Strategiei de Dezvoltare a Poliției pentru anii 2016 – 2020. Profesia de polițist este una deloc ușoară, fiind necesare cunoștințe și capacități relevante, dedicație și profesionalism, iar noi, șefii și mentorii dumneavoastră, vă vom fi alături pentru a pune bazele carierei și a vă acorda susținerea necesară”.
În același timp, el a comunicat despre oficialii prezenți la eveniment. „Totodată, la eveniment a fost prezent și șeful adjunct al Departamentului Criminal de Stat din Thuringia (Germania), domnul Heiko Schmidt, cu o experiență de peste 40 ani în serviciul polițienesc, care i-a îndrumat să preia cât mai mult din experiența colegilor, care posedă cunoștințe practice în domeniu pentru asigurarea unei cariere de succes. Poliția Republicii Moldova Marin Maxian Daniela Nicolaescu Ion Grajdean Gulei Ion Carcea Iulian Slavic Esanu Adrian Gologan Petru Jalbă Vladimir Negura Jenea Cracan”, a declarat Cavcaliuc.
Dina Roșca