Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a inaugurat luni, 10 aprilie 2017, alături de viceministrul Sănătății, Liliana Iașan, Secția Alergologie din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului.
Potrivit unui comunicat de presă, la eveniment au participat Directorul general al IMSP Institutul Mamei și Copilului, Sergiu Gladun, precum și reprezentanți ai corpului medical.
Lucrările fac parte din proiectul de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente a maternității și departamentului pediatrie din cadrul Instituției Medico-Sanitare Publice Institutul Mamei și Copilului, finanțate de Guvernul României, din bugetul Asistenței Oficiale pentru Dezvoltare. Întregul proiect, finanțat cu suma de 2,5 mil. Euro, a debutat la începutul anului 2015 și urmează a fi finalizat în a doua jumătate a acestui an.
Secţia alergologie este destinată efectuării examinărilor şi tratamentului a 20 pacienţi, cu vârsta cuprinsă între o lună și 18 ani. În cadrul secţiei activează doi medici, doctori în medicină, 7 asistente medicale şi 7 infirmiere. Valoarea investiției în această secție a fost de peste 110.000 de euro (aproximativ 2,3 mil. MDL), și a cuprins reparaţia capitală a tuturor încăperilor: 7 saloane, sală de proceduri, sufragerie, bucătărie, birouri ale colaboratorilor, blocuri sanitare, precum și înlocuirea totală a mobilierului.
Secţia Alergologie reprezintă baza clinică de pregătire a cadrelor medicale, atât a medicilor, cât şi a asistentelor medicale.
Elena Ivanov