Prim-ministrul Pavel Filip și omologul său ucrainean, Volodimir Groisman, au convenit asupra semnării Acordurilor cu privire la liberalizarea transportului auto și aerian, până la sfârșitul anului curent. Decizia a fost luată în cadrul întrevederii care a avut loc astăzi, în marja lucrărilor „Tbilisi Belt and Road Forum 2017”.
Oficialii s-au înțeles, de asemenea, asupra majorării anul viitor a cotelor pentru transportatorii internațional de mărfuri de la 43 până la 60 de mii de autorizații. Totodată, Premierii Filip și Groisman au convenit asupra majorării termenului de aflare a conducătorilor auto internaționali din Republica Moldova pe teritoriul Ucrainei. Astfel, aceștia vor avea posibilitatea să se afle pe teritoriul țării vecine pentru o perioada mai mare de 90 de zile.
În altă ordine de idei, Pavel Filip a mulțumit părții ucrainene pentru demararea controlului comun al frontierei moldo-ucrainene pe segmentul transnistrean. Acest fapt, potrivit Premierului moldovean, a permis luarea unor decizii importante în soluționarea conflictului transnistrean, între care și semnarea unor protocoale dintre Chișinău și Tiraspol în domeniul educației, al telecomunicațiilor și al agriculturii.
Totodată, Pavel Filip a menționat că Republica Moldova a îndeplinit deja toate procedurile interne pentru aplicarea Acordului privind controlul în comun al persoanelor, mijloacelor de transport, mărfurilor și obiectelor în punctele comune de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene, semnat la începutul lunii octombrie a.c., la Chișinău. „Cred că putem deja iniția lucrările de coordonare a proiectelor de deschidere a noilor puncte de control în comun la frontieră”, a declarat Prim-ministrul Republicii Moldova.
Premierii Pavel Filip și Volodimir Groisman au apreciat relansarea în octombrie curent a activității Comisiei comune de demarcare a frontierei de stat. Șefii de Guvern au convenit, de asemenea, să dinamizeze lucrările de coordonare a textului Acordului privind funcționarea Complexului Hidroenergetic Nistrean.
Dina Roșca