Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunțat că, satul său de baștină, Sadova, raionul Călărași, a semnat o declarație de sprijin a statalității moldovenești, informează Provincial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Președintele a spus că „ei suntem răbdători, dar totul are o limită, fiindcă cei obraznici nu știu de bun simț”.
„În aceste zile, unioniștii sponsorizați și îndemnați de unii ideologi imperialiști de aici sau de peste Prut au trecut această limită. Campania lor antinațională, prin care un șir de consilieri din primării au semnat declarații de lichidare a statului, e o dovadă că s-a îngroșat gluma cu unionismul. Aceasta e deja acțiune anticonstituțională vădită. Și dosarele penale își vor găsi „eroii”, inevitabil, la timpul potrivit. Pe de altă parte, cei câțiva consilieri care au semnat pentru dispariția Republicii Moldova au stimulat, fără să vrea, o reacție majoră de răspuns în rândul cetățenilor noștri. Ei ne-au determinat să ne afirmăm o dată în plus atașamentul nostru profund pentru țara natală – Republica Moldova. Numeroși lideri din satele și raioanele țării îmi sună și îmi spun că sunt gata să semneze declarații prin care sprijină cu încredere statalitatea Republicii Moldova”, a precizat Dodon.
Șeful statului a mai spus că, este sigur că o asemenea poziție patriotică o împărtășesc majoritatea absolută a aleșilor locali.
„Și sunt mândru că prima localitate în care majoritatea consilierilor (8 din 13) au semnat o declarație de sprijin a statalității moldovenești este Sadova, satul meu natal. Vă mulțumesc, dragi consăteni. Sunt convins că și alte localități vor semna declarații similare, prin care să demonstrăm că avem țara noastră, avem casa noastră și știm să fim patrioți adevărați atunci când este amenințată direct statalitatea și identitatea noastră. Nu vrem ceartă cu nimeni și nu-i dorim rău nimănui. Dar nici acțiuni perfide și atentate la statalitatea patriei noastre nu vom tolera. Isteria anului 2018 va trece și va rămâne în trecut, iar Republica Moldova va dăinui, va avea un mare viitor, în ciuda celor care ne vor dispariția. Moldova are viitor!”, a conchis Dodon.
Dina Roșca