Recent, primăria municipiului Ungheni a demarat lucrările de reparație a străzilor Musatov, Vlad Țepeș, Miron Costin,Grigore Ureche și porțiunea străzii Vasile Alecsandri cuprinsă între strada Romană și strada Vlad Țepeș.
Până în prezent, au fost realizate lucrări de excavare a bordurilor vechi și de instalare a bordurilor noi. La moment se execută lucrările de reparație a trotuarelor adiacente străzilor Musatov și Vlad Țepeș. Pentru etapa următoare se vor efectua lucrări de reparație cu îmbrăcăminte asfaltică a acestor străzi, relatează ungheni.md.
Pentru reparația străzilor Musatov, Vlad Țepeș și porțiunea străzii Vasile Alecsandri cuprinsă între strada Romană și strada Vlad Țepeș, a fost alocată suma de 2,3 mln lei.
Lucrări de reconstrucție au fost demarate și pe străzile Grigore Ureche și Miron Costin. Trotuarele adiacente acestor străzi vor fi extinse și amenajate prin pavare.
Potrivit viceprimarului municipiului Ungheni, Cristofor Codreanu, în perioada imediat următoare vor începe și lucrările de reparație a străzii Ciprian Porumbescu. Aceste vor fi realizate în cadrul proiectului „Implicarea civică pentru îmbunătățirea condițiilor de trai în municipiul Ungheni”. Tot în cadrul acestui proiect vor fi realizate lucrări de reparație și amenajare a parcărilor și a intrărilor în curțile blocurilor locative de pe strada C. Porumbescu nr. 3, nr. 5 și nr. 7.
În Cartierul Dănuțeni sunt planificate lucrări de reconstrucție a accesului spre Centrul Medicilor de Familie și de reparație în variantă albă străzii Petru Rareș până la strada Burebista 2.
Pentru anul 2018, se preconizează și reparația acceselor în curțile blocurilor de locuit de pe străzile: Vasile Lupu 1 și 3, Eminescu 28, Națională 25, 27, 33 și 43, Boico 9 și 11, precum și a accesului spre grădinița nr. 47 dinspre strada Boico.
Dina Roșca