Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) a organizat pe 14 decembrie, la sediul Incubatorului de afaceri din Soroca, un seminar de instruire cu genericul ”Extinderea rolului proprietății intelectuale în calitate de componentă integră a activității economice a IMM”.
La seminar au fost invitate ÎMM-urile care activează în calitate de rezidenți în cadrul Incubatorului de afaceri din Soroca, dar și alte întreprinderi care sunt interesate de subiect.
Astfel, în cadrul evenimentului specialiștii AGEPI au informat agenții economici cu referire la rolul proprietății intelectuale atât pentru dezvoltarea economică, socială și culturală a țării, cât și pentru sporirea competitivității întreprinderilor pe piața internă și externă.
Iurie Badâr, șef Secția instruire AGEPI a prezentat participanților la seminarul de instruire modalități de gestiune, evaluare și evidență a proprietății intelectuale la întreprinderi, inclusiv a celor mai bune practici în domeniul dat. De asemenea, a fost abordată importanța obiectelor de proprietate intelectuală, în special a indicațiilor geografice, pentru dezvoltarea regională și crearea noilor locuri de muncă în teritoriu.
Un alt subiect important abordat în cadrul seminarului se referă la prediagnoza sau auditul proprietății intelectuale de care dispun IMM-urile în vederea unei mai bune utilizări a acesteia și obținerea beneficiilor urmare a investițiilor efectuate la crearea și protejarea obiectelor de proprietate intelectuală.
Adela Mihai, specialist, Secția economie și audit AGEPI, a prezentat participanților la seminar conceptul serviciului de prediagnoză cu menționarea avantajelor obținute de agenții economici urmare utilizării acestui serviciu.
La finele semnarului, specialiștii AGEPI au realizat câteva vizite la IMM-urile rezidente la Incubatorul de afaceri din Soroca, pentru desfășurarea acțiunilor de suport și acordare a consultațiilor în domeniul proprietății intelectuale.
Seminarul de instruire a fost organizat cu suportul proiectului “Valoarea Proprietății Intelectuale pentru ÎMM – VIP4SME”, la care AGEPI este partener asociat. Proiectul VIP4SME este finanțat prin programul de cercetare și inovare al Uniunii Europene ORIZONT 2020, și are drept scop dezvoltarea serviciilor de suport pentru afaceri în domeniul proprietății intelectuale acordate IMM-urilor.
Dina Roșca