Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, susține că „guvernarea euro-unionistă înțelege că se poate menține la putere doar prin abateri grave de la principiile democratice și ale statului de drept”, informează Provincial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a declarat că este condamnabil că aceste derapaje ale guvernării sunt susținute de Curtea Constituțională.
„Miniștrii numiți azi sunt lipsiți de legitimitatea cuvenită și vor intra în funcție cu prezumția vinovăției pentru modul în care au fost învestiți. Dar și pentru modul în care s-au manifestat în celelalte guvernări corupte. În alt context politic și geopolitic, ar fi fost justificată o ieșire în forță a poporului pentru a pune capăt acțiunilor sfidătoare ale guvernării. Acum însă, când până la declanșarea alegerilor parlamentare au rămas doar câteva luni, trebuie să evităm emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț. Orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime și va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare, fie și anticipate. Însă orice răbdare are limite. Guvernarea trebuie să renunțe la practicile de trișare a statului de drept și de compromitere a Constituției și a instituțiilor statului. Fiindcă și opoziția socialistă, și Președinția își rezervă dreptul de a face un apel la mobilizarea sutelor de mii de cetățeni pentru a pune capăt acestor fărădelegi și abuzuri constituționale”, a precizat șeful statului.
În context, Igor Dodon a menționat: „Să aveți în vedere, domnilor din Guvern și din majoritatea parlamentară, că cetățenii totul văd și totul înțeleg. Cu cât mai antisocial și antistatal vă comportați acum, cu atât mai dureroasă va fi lovitura pe care o veți primi. Rugați-vă să primiți această lovitură abia în alegerile parlamentare, nu mai devreme”.
Dina Roșca
Fix acelas lucru se poate spune despre investirea, “alegerea” a lui Dodon.
Dodon ce nu mai are pe ce sa isi faca PR?