Doi bărbați au fost reținuți de echipajele mixte de patrulare, care, prin violență au deposedat în stradă două persoane de telefoanele mobile. Ambele cazuri au avut loc în seara zilei de 2 decembrie curent, anunță Inspectoratul General al Poliției.
În primul caz, pe strada Gh. Tofan din capitală, un minor de 15 ani a fost maltratat de trei tineri în timp ce se deplasa spre casă și deposedat de telefonul mobil. La scurt timp, unul dintre agresori a fost reținut de polițiști și condus la Inspectoratul de poliție Buiucani pentru audieri. Acesta s-a dovedit a fi un tînăr de 20 de ani, care spune că a comis infracțiunea îndemnat de prietenii săi. Oamenii legii urmează să identifice și rețină și celelalte două persoane.
În aceeași seară, pe strada Aleco Russo, un bărbat de 23 de ani, a fost agresat chiar în scara blocului. Un individ s-a apropiat de victimă, a cerut un foc pentru a-și aprinde țigara, după care i-a aplicat cîteva lovituri, i-a luat telefonul mobil, a urcat într-un taxi și a plecat. Victima a anunțat imediat poliția, care a urmărit agresorul. Astfel, în sectorul Botanica al capitalei, un echipaj de patrulare a stopat taxiul și individul a fost reținut.
Suspectul, de 21 de ani și-a recunoscut vina, dar nu a putut explica de ce a comis infracțiunea. Toate circumstanțele vor fi stabilite de Inspectoratul de poliție al sectorului Râșcani.
Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă pînă la 7 ani de închisoare cu (sau fără) amendă în mărime de pînă la 20 000 de lei.
Inspectoratul Național de Patrulare amintește cetățenilor că în cazul când ați observat o persoană suspectă, dacă sunteți urmărit sau amenințat, anunțați imediat poliția la numărul 112 sau 902 și încercați să memorizați cît mai multe semnalmente ale persoanei.
Elena Ivanov