Dacă te-ai săturat de clasica salată de vinete, vinetele evantai sunt un preparat uşor de făcut şi foarte gustos. De asemenea, punctează şi la capitolul “impresie artistică”. Iată cum se prepară:
Ingrediente
5-6 vinete mici
6 roşii
2 linguri ulei de măsline extravirgin
usturoi
sare şi piper negru măcinat
oregano uscat
busuioc verde
rucola
oţet balsamic
Mod de preparare
1. Spălaţi vinetele şi tăiaţi-le felii de aproximativ 1 cm, având grijă să nu tăiaţi până la capătul cozii, astfel încât să obţineţi forma unui evantai.
2. Presăraţi între feliile de vinete sare, piper, usturoi pisat, apoi puneţi felii de roşii între feliile de vinete.
3. Presăraţi deasupra usturoi pisat şi stropiţi cu ulei de măsline.
4. Aşezaţi vinetele într-o tavă de copt stropită cu ulei de măsline şi coaceţi-le în cuptorul încins la temperatură medie. Timpul de coacere variază în functie de tipul cuptorului, aproximativ 45 de minute. Verificaţi după 20-30 minute.
5. Serviţi vinetele pe pat de rucola, presărate cu busuioc verde mărunt tocat şi stropite cu oţet balsamic.
Se pot mânca atât calde, cât şi reci.
Sursa: bzi.ro