La Soroca a avut loc o întâlnire a apicultorilor din raion, în care s-a discutat despre noutățile și oportunitățile de finanțare din domeniu.
Aliona Andriuţă, șefa Direcţiei Agricultură şi Alimentaţie Soroca, a prezentat situația la ora actuală și perspectivele de dezvoltare a apiculturii la nivel național și local. Astfel, anul trecut efectivul familiilor de albine din raionul Soroca s-a majorat în comparație cu 2016.
Ce ține de dinamica mierii în raionul Soroca, în ultimul an producerea acesteia a ajuns la 52,5 tone, comparativ cu 64,9 în anul precedent.
Pe lângă acestea, Ion Spataru, preşedintele Asociaţiei Obşteşti „Asociaţia Apicultorilor din Câmpia Soroca” a prezentat unele aspecte ale dirijării dezvoltării familiilor de albine în condițiile raionului Soroca. Cele menționate au inclus subiecte legate de perioadele de dezvoltare a familiilor de albine, calcularea resurselor și puterii familiei necesare pentru valorificare culesului principal la salcâm și altele.
Menționăm că, maxim 15% din volumul total de miere produs în Moldova este consumat la nivel local, iar circa 85% este exportat. Producătorii de miere își exportă producția în mare parte în UE, circa 90% din mierea exportată, în țări precum Italia, Germania, Franța, Slovacia și altele.
95% din sectorul apicol din Moldova este în proprietate privată și mărimea medie a unei prisăci este de 20 – 30 stupi. Cei mai mari producători dețin circa 400 de stupi.
Producerea medie locală de miere este de 24 kg pentru un stup pe an.
sursa: observatorul.md
Dina Roșca