Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), în cadrul unei conferințe de presă, a comunicat despre presiunile Partidului Democrat din Moldova asupra autorităților locale, informează Provincial.
Primarul orașului Cimișlia, Gheorghe Răileanu, a vorbit despre unele cazuri de intimidare a autorităților publice locale.
„Cunosc primari care sunt în proces de trecere la partidul de guvernământ. Societatea devine amorală, oamenii se ceartă, merge o luptă, un proces de transformări. Se deturnează mersul nostru spre idealurile europene. Cunosc foarte multe cazuri de intimidări. Se vede foarte bine că nici nu se deranjează să fie corect juridic. Se vede că este o comandă politică pe care nici nu o deranjează finalul acestui proces. Sunt foarte multe cazuri, am și eu acum 2 dosare, sunt în judecată. Este o situație destul de gravă. Cazul Malai, dar și altele, care nu sunt aduse în instanța de judecată special, dacă ar fi elucidate public vor arăta niște vicii, care îi pun pe primari în situații. De regulă, cei mai energici primari, care au cele mai multe rezultate, admit careva compromisuri, dar aceasta nu este crimă, crima trebuie căutată la nivelul central”, a precizat el.
Purtătorul de cuvânt al PLDM, Ion Terguță, a comunicat despre cererile de părăsire de pe lista PLDM, depuse de primari. „Structura acestor conflicte sunt total diferite: de la alegeri până la proiecte de infrastructură. De curând am primit o cerere de părăsire a PLDM din partea primarului Hansca raionul Ialoveni, doamna primar a fost pusă în fața faptului că dacă își dorește un drum bun în sat – să părăsească PLDM-ul și ca bonus a primit o ofertă de a se construi un teren de joacă pentru copii. O situație similară este și în satul Șerpeni, Anenii Noi, primarul părăsește PLDM-ul exact din aceleași motive. În satul Leușeni, raionul Hâncești, primarul a fost presat să-și depună mandatul și acum se pregătesc de organizarea unor alegeri”, susține el.
Liderul PLDM, Viorel Cibotaru, susține că autoritățile locale trebuie să comunice toate cazurile de intimidări. „În pofida acestor învinuiri din partea purtătorului de cuvânt al Partidului Democrat că noi am încerca să avem niște dividende politice, noi nu urmărim careva interese. Vreau să fac un apel către toți primarii și consilierii, este o situație care afectează fiecare localitate din Republica Moldova, să faceți postări pe rețelele de socializare, să spuneți adevărul. Putem să ne trezim într-o țară absolut autoritară, este un pericol absolut iminent pentru fiecare cetățean”, a conchis acesta.
Mihaela Conovali