Primarul satului Ghidighici din municipiul Chișinău, Serafim Isac, în cadrul unui interviu pentru Provincial.md, a vorbit despre „întâlnirile live” cu locuitorii din localitate prin intermediul unei rețele de socializare.
„E vorba de transparența activității Primăriei și una dintre modalități este dialogul dintre primar și consăteni. Eu, între timp, mi-am făcut un număr impunător de peste 4000 de săteni-prieteni pe Facebook, îi cunosc foarte bine, ei adresează întrebări – eu le răspund. Una dintre activități, care, cred că, ar putea să aibă izbândă, ar putea fi comunicarea. Acum tehnica permite, astfel am efectuat primele emisiuni în direct, de la ora 19 până la 20”, a declarat el.
În același timp, Isac comunică despre o analiză. „Dintr-o analiză pe care am făcut-o, reiese că e prea des dacă organizez asemenea emisiuni în fiecare săptămână, fiindcă sunt aceleași întrebări. Astfel, ca să facem o pauză între ceea ce am făcut și ceea ce urmează să facem, am decis ca emisiunea să fie o dată în lună, ca, apoi, să răspund la întrebările sătenilor. E un dialog cu sătenii cu privire la situația social-economică-culturală a satului”, a menționat primarul.
Prin urmare, el a vorbit și despre eficiența emisiunilor. „E foarte eficientă această comunicare, sunt sute de aprecieri, eu aș spune că vreo 85-90% sunt cei care acceptă politica, celelalte sunt cele „când veniți pe la noi?”, „nu e bine”. Oamenii nu au avut niciodată condiții și acum vor să facă imediat aceasta, dar este imposibil. Eu le înțeleg supărările lor, dar trebuie să înțeleagă și ei că noi nu putem să facem totul într-un an. Da, eu suport și critica, adun plângerile sătenilor de pe străzi, ca să văd motivație și dorință pentru schimbări. Aceste emisiuni le urmăresc și sătenii noștri de peste hotare, astfel ei aprobă activitățile”.
Notă: Interviul integral poate fi accesat mâine pe Provincial.md.
Mihaela Conovali