Conducerea Ministerului Afacerilor Interne împreună cu șefii instituțiilor subordonate au avut o ședință de lucru cu 28 de primarii ai localităților din toate zonele țării, care sunt foști angajați ai poliției.
În cadrul întâlnirii au fost abordate subiecte cu privire la activitatea MAI, proiectele inițiate, dar și problemele cu care se confruntă oamenii în localități, necesitățile atestate de cetățeni și implicarea polițiștilor în soluționarea acestora.
Ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan a vorbit despre dorința și deschiderea care există în cadrul MAI pentru un dialog transparent cu comunitatea, care nu sunt doar obiective ale conceptului de Poliție Comunitară implementat de Inspectoratul General al Poliției, dar sunt o cerere a societății, care își dorește o poliție mai activă, mai implicată și concentrată pe diminuarea problemelor.
„Am creat această platformă de discuții pentru a ne familiariza cu realitățile din localitățile pe care le gestionați și pentru a consolida eforturile în vederea unei colaborări care să ne aducă rezultate. Dumneavoastră sunteți foști angajați ai acestui sistem și înțelegeți cel mai bine ce înseamnă disciplină, securitate și ordine, totodată, cunoașteți problemele existente în poliție dar și cele ale oamenilor de care aveți grijă, ca urmare, sunteți un ajutor pentru noi și împreună vom găsi soluții”, a spus ministrul în cadrul dialogului cu primarii.
Totodată, sa discutat despre fenomenele cu care se confruntă societatea, cum ar fi: consumul de alcool, violența domestică, criminalitatea și consumul de droguri. Primarii au comunicat despre problemele existente la nivel de localitate, despre activitatea polițiștilor de sector și au salutat această inițiativă a Ministerului de a consolida relațiile angajaților MAI cu administrațiile publice locale.
Dina Roșca