Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a vizitat, astăzi, municipiul Bălți – capitala de nord a Moldovei, cu prilejul celebrării a 74 de ani de la eliberarea orașului de sub ocupația fascistă, informează Provincial.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că a depus flori la Memorialul Gloriei Militare, împreună cu consilierul municipal, președintele organizației teritoriale a PSRM din Bălți și ex-viceprimarul orașului Bălți, Alexandr Usatîi.
„Unui veteran, locuitor al Bălțiului, maiorul Aleksandru Peganov, i-am înmânat cea mai înaltă distincție de stat a Moldovei „Ordinul Republicii”. Aleksandr Peganov s-a născut în anul 1926, în satul Mokrii Log, raionul Sciugakski, regiunea Celeabinsk. A luptat în calitate de radist. Este fost participant la luptele pentru eliberarea Varșoviei și cucerirea Berlinului. A fost decorat cu Ordinul „Steaua Roșie” și cu „Ordinul Marelui Război pentru Apărarea Patriei” de gradul II”, a scris șeful statului.
Igor Dodon a precizat că, sub egida Președintelui Republicii Moldova, a demarat o campanie amplă de organizare a unui șir de evenimente, cu prilejul Zilei Victoriei – 9 mai, inclusiv a unui marș de amploare – Marșul Victoriei.
Dina Roșca