Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut astăzi o întrevedere cu Peter Michalko, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova.
Într-o postare pe o rețea de socializare, Igor Dodon a scris că, în cadrul dialogului, au abordat mai multe subiecte de actualitate din politica internă și externă a țării, inclusiv relațiile cu Uniunea Europeană în contextul obținerii de către Moldova a statutului de observator în cadrul Uniunii Eurasiatice.
„Am reiterat faptul că acest statut nu contravine prevederilor Acordului de Asociere cu UE. Acest pas oferă Moldovei o platformă de discuții cu alți parteneri și o oportunitate de a afla mai multe detalii despre UEEA, care prezintă pentru noi o piață de desfacere imensă și este interesantă din punct de vedere economic. Am menționat că nu este exclus ca pe viitor Moldova să devină un pod de legătură dintre UE și UEEA, fapt de pe urma căruia vor avea de cîștigat ambele părți. Vorbind despre recentele alegeri locale anticipate am apreciat faptul că în Chișinău pînă acum în mare parte alegerile au avut loc fără utilizarea mesajelor geopolitice, dar mi-am exprimat îngrijorarea că în turul doi unii încearcă din nou să revină la argumentele geopolitice și la lupta geopolitică, ceea ce confirmă că nu au soluții reale pentru Chișinău. În opinia mea noi trebuie să evităm discuțiile geopolitice în campania electorală. Oamenii din Chișinău trebuie să vadă capacitățile profesionale și soluțiile reale propuse de candidați. În final am subliniat interesul pentru o colaborare eficientă cu UE, reiterînd faptul că Moldova trebuie să promoveze o politică externă echilibrată și să construiască relații constructive atît în Est, cît și în Vest”, a mai scris Dodon.
Dina Roșca
Dodon imbla cu polutia sa de pe timpul lui Voronin. Pana canad doar el si Vanea Ceban au fost ajutati de parinti sa se pricopseasca cu ceva spatiu locativ – restul se rusineaza sa implice parintii in smecheriile lor.