Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, în parteneriat cu Agenția Națiunilor Unite pentru drepturile și sănătatea reproductivă (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) și alți parteneri au lansat, astăzi, 29 ianuarie, Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin 2018, care se desfășoară în perioada 28 ianuarie-3 februarie.
În premieră pentru Republica Moldova circa 20 de organizații, inclusiv comunitatea medicală, parteneri internaționali, societatea civilă, sectorul privat, dar și lideri religioși, interpreți, tineri, femei și bărbați, și-au unit eforturile pentru a sensibiliza opinia publică despre necesitatea prevenirii acestei maladii.
Astfel, pe parcursul acestei săptămâni vor fi organizate un șir de acțiuni publice printre care sesiuni de informare și lecții publice la centrele de sănătate, biblioteci comunitare, întreprinderi și companii private, biserică, instituții penitenciare. De asemenea, tineri voluntari și studenți vor organiza evenimente de sensibilizare și informare în locuri publice, iar Laboratoarele publice din cadrul Institutului Oncologic, Centrului Republican de Diagnosticare Medicală, precum și cele private vor oferi efectuarea testului screening în mod gratuit.
„Cancerul de col uterin poate fi prevenit, iar în acest sens, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și-a propus să reducă cazurile de îmbolnăvire și mortalitate asociate cancerului de col uterin, prin promovarea screening-ului de col uterin și vaccinarea anti HPV, ca și cele mai eficiente metode de prevenire”, a menționat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.
Screening-ul colului uterin se face o dată la 3 ani la medicul de familie, iar testul, adresat femeilor cu vârsta de 25-61 de ani, este absolut gratuit pentru toate femeile, inclusiv cele fără asigurare medicală, fiind o procedură simplă și nedureroasă. Zilnic în Republica Moldova peste 700 de femei fac testul screening și previn maladia. Cu toate acestea, există o mare parte de femei care se adresează la medicul de familie prea târziu. Circa 4,000 de femei trăiesc astăzi cu cancer de col uterin.
„UNFPA va susține anul acesta un amplu studiu la nivel național pentru a înțelege mai bine comportamentul femeilor și a veni cu soluții și informații concrete pentru ele. Totodată, vom sprijini în continuare sistemul de sănătate pentru a îmbunătăți calitatea serviciilor de screening, deoarece cancerul de col uterin poate fi prevenit”, a spus Rita Columbia, Reprezentanta UNFPA în Moldova.
În cadrul campaniei de informare va fi promovat și un spot video în care participă paciente, medici de familie și interpreții Marcel și Cornelia Ștefăneț.
„Încurajez toți bărbații să îndemne soțiile și partenerele să se adreseze la medic. Vreau să fiu o mamă și o soție sănătoasă pentru copilul și familia mea, de aceea merg la medicul de familie pentru a face testul de screening al colului uterin. Mergeți și voi!”, este îndemnul acestora.
Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin este organizată în Republica Moldova de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în parteneriat cu Agenția ONU pentru drepturile și sănătatea reproductivă (UNFPA), Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare și (SDC), Asociația Internațională pentru prevenirea cancerului de col uterin, ONG “Viața fără Cancer”.
Dina Roșca