Timp de 2 luni, procurorii oficiului principal a procuraturii Chișinău de comun cu ofițerii de investigații a Direcției de Poliție a mun. Chișinău, au documentat activitatea unui infractor specializat în proxenetism.
Aceștia au stabilit că tânărul de 24 ani, anterior judecat, recruta fete pentru prestarea serviciilor sexuale contra plată. Până în prezent, au fost identificate cinci fete cu vârstele cuprinse între 20 și respectiv 27 de ani, originare din Republica Moldova, care pe parcursul a câteva luni au fost determinate să presteze servicii sexuale, contra sumei de 700-800 lei ora, sumă din care 60 % îi reveneau bănuitului.
În cadrul perchezițiilor în apartamentul pe care îl închiria, forțele de ordine au ridicat telefoane mobile, cartele SIM, mijloace bănești, alte obiecte ce dovedesc complicitatea și vinovăția acestuia. Bănuitul în urma activității infracționale obținea lunar un profit de circa 150 000 lei.
În acest context au fost iniţiată o cauză penală în baza art. 220 alin.(2), Cod Penal al RM. Conform legislaţiei în vigoare persoana culpabilă de „Proxenetism”, riscă o pedeapsă cu închisoare de la 4 la 7 ani. Procuratura a înaintat individului învinuirea, iar la demersul procurorilor, acesta a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
La moment, organele de drept întreprind măsuri speciale de investigații, întru stabilirea tuturor circumstanțelor, persoanelor implicate, activități de stabilire a mijloacelor financiare obținute si stabilirea bunurilor achiziționate de către învinuit in urma profitului obținut de la activitatea infracțională precum și identificarea altor victime.
Dina Roșca