Fire de cânepă verzi, iar altele uscate, un dispozitiv pentru prelucrarea acesteia și o lulea destinată consumului, depistate în timpul unei perchezții efectuată de către polițiștii de frontieră la domiciliul unui locuitor al satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă.
Incidentul a fost înregistrat în data de 1 septembrie 2018, în urma cercetărilor dispuse încă din luna august al acestui an conform unei informații cu caracter operativ.
La domiciliul cetățeanului moldovean în vârstă de 27 ani s-au găsit în grădină fire de cânepă verzi, bine îngrijite și o cantitate de 100 g de masă uscată vegetală. La fel, s-au ridicat din gospodăria acestuia un dispozitiv destinat mărunțirii plantelor de cânepă și o lulea. Audiat, bărbatul a comunicat că firile le-a plantat personal pentru a le consuma ulterior, semințele fiind procurate din orașul Odesa, Ucraina, în toamna anului 2017.
Cazul este cercetat în continuare de ofițerii de investigație din Direcția regională Est sub toate aspectele legale. Tânărul moldovean riscă conform al.(2) art. 217 CP al RM, o amendă în mărime de la 400 la 700 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de pînă la 150 de ore, sau cu închisoare de pînă la 1 an.
Dina Roșca