În gospodăria unui bărbat de 35 ani, domiciliat în satul Simionovca r. Ștefan Vodă, ofițerii de investigație din cadrul Direcție de Poliție mun. Chișinău și a Inspectoratului sectorului Râșcani de comun cu angajații IP Ștefan Vodă, au depistat peste 3500 de tufe de cânepă verzi, totodată fiind depistate și plante uscate în condiții speciale casnice.
Acţiunile poliţiştilor au avut loc în cadrul unor percheziţii autorizate, având în vedere că bărbatul ar fi intenţionat să prelucreze plantele cu scop de comercializare.
Respectiv plantele au fost smulse, ridicate, sigilate și expediate la laboratorul criminalistic pentru efectuarea expertizelor. Actualmente suspectul este cercetat penal în stare de libertate.
Potrivit legislaţiei penale în vigoare, bărbatul riscă o pedeapsă cu închisoare de la 7 ani până la 15 ani.
Dina Roșca