Biserica ”Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Cajba, raionul Glodeni, a găzduit Festivalul Cântecului Sacru Pascal ”Sub lumina învierii”.
Concursul a întrunit 24 de colective artistice, numeroși spectatori din raion, din țară și de peste hotare, iar printre oaspeți de onoare au fost fețe bisericești, oficiali, inclusiv Președintele raionului Glodeni Ion Cojocari și Vicepreședintele Oxana Albu, Deputatul Ion Leucă, directorul Centrului Național de Conservare și Promovare a Patrimoniului Cultural Imaterial Diana Dicusar, primarul satului-gazdă Igor Macovei și ai altor localități din raionul Glodeni, consilieri raionali, etc.
Ion Cojocari, Președintele raionului Glodeni: ”Mulțumesc organizatorilor – oamenilor cu suflet mare, care au depus eforturi ca să avem așa un eveniment frumos ce a adunat atâta lume bună din mai multe localități ai raionului și nu doar. Avem deja o tradiție în desfășurarea Festivalului Pascal în cadrul căruia ne adunăm și cinstim Cuvântul Domnului. Îmi doresc ca festivalul să aibă o continuitate din generație în generație, deoarece a slăvi numele Domnului Nostru Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru iertarea păcatelor noastre, este obligația spirituală a fiecăruia”.
Festivalul Cântecului Sacru Pascal ”Sub lumina învierii” a fost la cea de-a 6-a ediție. În 2018 acesta s-a desfășurat în satul Sturzovca, iar următoarea ediție va fi organizată în satul Dușmani, a cărui Biserică își va serba cea de-a 260-a aniversare.
Dina Roșca