Autorităţile municipiului Ceadâr-Lunga au decis să instaleze în mai multe sectoare ale localităţii camere video, fapt ce va permite „combaterea mai eficientă a vandalismului”. Procesul urmează să fie finalizat până pe 10 iunie, când este sărbătorită Ziua Oraşului, transmite Moldpres.
Potrivit primarului de Ceadâr-Lunga, Anatoli Topal, în câteva sectoare ale municipiului vor fi instalate peste 30 de camere de urmărire video. Iniţial, în acest scop din bugetul local a fost alocată suma de o sută de mii de lei.
„Pentru început vom instala camere în câteva sectoare, însă în anul următor astfel de aparate vor fi în tot oraşul. Sper că orăşenii vor reacţiona normal la această iniţiativă, pentru că este vorba şi de securitatea lor”, a spus Topal pentru gagauzinfo.md.
Edilul s-a arătat convins că, odată cu instalarea camerelor pe străzile municipiului, în localitate vor fi soluţionate mai multe probleme.
„Este un proiect important pentru oraş. Astfel, vom putea monitoriza în regim on-line situaţia din localitate. De asemenea, va fi mai uşor de identificat persoanele care încalcă ordinea publică, inclusiv vandalii. Totodată, camerele vor fi şi o bună metodă de profilaxie, pentru că eventualul infractor, ştiind că oraşul este supravegheat de camere, nu se va încumeta să comită o încălcare de drept”, a subliniat Anatoli Topal.
Dina Roșca