56 de absolvenți ai Academiei Militare a Forțelor Armate „Alexandru cel Bun” au primit astăzi diplomele de licență și gradul de locotenent.
Premierul a felicitat viitorii militari pentru alegerea unei meserii responsabile, menționând că aceștia vor face parte dintr-o instituție în care curajul și profesionalismul sunt la ordinea zilei.
„Să fii militar înseamnă să poți să combini puterea fizică, integritatea, calitățile morale și înțelepciunea. Faptul că acești tineri au ales Academia Militară, au ales să învețe, să rămână în Republica Moldova și să devină militari, îmi dă mie și colegilor mei putere și încredere că ceea ce facem este ceea ce trebuie să facem”, a spus premierul.
„Vreau să mulțumesc celor care muncesc ca să păstrăm și să consolidăm suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării și aici mă refer și la dumneavoastră, dragi militari. Dumneavoastră dați sens noțiunii de patriotism și în acest fel mi-aș dori să ne iubim cu toții țara – să ne facem datoria onorabil, acolo unde suntem”, a menționat premierul.
De menționat că, începând cu anul 1992 şi până în prezent, peste 1800 de persoane au absolvit această instituţie.
Dina Roșca