Parohul bisericii de la Ghidighici, Maxim Melinti, în cadrul unei conferințe de presă, s-a expus cu privire la decizia emisă de Mitropolie, privind suspendarea sa din a oficia slujbe bisericești, informează Provincial.
„Atitudinea mea era și rămâne mereu pașnică, binevoitoare, indiferent cum este omul. Eu respect libertatea omului, căci de altfel eu aș atenta asupra darului lui Dumnezeu, libertatea. Mi s-au confesat mai multe persoane LGBT. Ei știau că eu nu-i voi umili, ci-i voi trata cu dragoste. Unde credeți că dispar persoanele LGBT de la marșul pe care îl organizează ei în fiecare an? Vă spun eu. Ei nu dispar. Ei trăiesc printre noi. Circulă cu același troleibuz cu noi, ne servesc la masă în localuri, ne oferă servicii medicale în spitale, cântă în corurile bisericești, ajută pe preoți în altar și noi nici nu ne dăm seama de aceasta, nici chiar părinții lor cu care ei locuiesc nu-și dau seama.
Știți de ce? Pentru că vor fi condamnați, acuzați, umiliți și batjocoriți în continuu chiar și de cei mai apropiați. Pentru această atitudine a mea am primit o diplomă de la Genderdoc-M. ”, a precizat el.
Prin urmare, Melinti a comunicat despre decizia Mitropoliei în acest sens. „Am fost acuzat și oprit de a sluji în calitate de preot până la momentul pocăinței publice. Cu părere de rău nu a avut loc vreo judecată bisericească, echitabilă, transparentă, publică. Actul a fost semnat în absența mea, a lipsit transparența deciziilor, nu a avut loc judecată bisericească și prezentarea acuzațiilor clare ce canoane au fost încălcate. Din partea mea nu mi s-a permis să prezint explicații și argumente”, a declarat el.
În același timp, el s-a adresat mitropolitului Moldovei. „Cer iertare în fața Înalt Preasfințitului Vladimir și în fața întregii lumi pentru că am creat o tulburare în societate și rog să-mi restabiliți dreptul de a sluji în continuare. Mă pocăiesc? Da. Îmi pare rău că nu am iubit mai mult decât aș fi putut. Îmi pare rău că nu am avut mereu răbdare suficientă ca să ascult pe omul care necesita a fi ascultat”, a declarat el.
Mihaela Conovali