Consiliul Local al Municipiului Galați a demarat, în luna decembrie a anului trecut, procedurile de încheiere a unui acord de cooperare transfrontalieră între orașele Galați și Cahul.
Ministerul Afacerilor Externe a avizat favorabil proiectul, aviz ce a fost remis primăriei gălățene în vederea continuării demersurilor necesare pentru a fi pus în practică.
”Chiar dacă inițiativa se poate subscrie sărbătoririi centenarului Unirii, eu îl văd mai degrabă ca pe un gest firesc, natural, de recunoaștere a unei stări de fapt. Frații se nasc frați, nu se fac frați, dar dacă după ce mi-a fost răpit un frate trebuie sa semnez acorduri și proclamații pentru al avea iar lângă mine, o fac si pe asta”, ne-a declarant Oana Iurescu, consilier local PMP.
”Să nu uităm ca proiectul de țară asumat de Partidul Mișcarea Populară este Unirea. Orice gest si orice pas făcut pe această cale nu are alt scop decât să ne apropie de obiectivul nostru. În acțiunea noastră politică facem uz de toate mijloacele care ne stau la dispoziție și de toate pârghiile politice și administrative de care dispunem, pentru a aduce Unirea mai aproape de noi.
Birourile parlamentare pe care le-am deschis la Galați și Tecuci vor fi oricând la dispoziția oricărei organizații care este angajată în proiecte unioniste.
Odată primit acordul Ministerului Afacerilor Externe, consiliile locale ale Galațiului și Cahulului pot trece la adoptarea hotărârii de încheiere a acordului, urmând ca, în final, acesta să fie semnat de primarii celor două orașe.
sursa: 10tv.md
Dina Roșca