Un bărbat de 36 de ani, a fost rețiunut de polițiștii din Ungheni fiind suspectat de omor. Tragedia a avut loc în seara zilei de 30 iunie curent, și a izbucnit pe fondul consumului de băuturi alcoolice.
Ofițerii Inspectoratului de poliție Ungheni, au fost sesizați la 1 iulie curent, despre faptul că într-o gospodărie din satul Zagarancea, într-un garaj se află cadavrul proprietarului, un bărbat de 65 de ani, cu semne de moarte violentă.
Ca rezultat al investigațiilor și acțiunilor întreprinse de polițiști, la mai puțin de o lună, suspectul a fost identificat și reținut. Acesta s-a dovedit a fi un locuitor al orașului Ungheni, anterior judecat pentru furt și viol.
Audiat de forțele de ordine, suspectul și-a recunoscut pe deplin vina. Acesta a spus polițiștilor că, în seara zilei de 30 iunie, cei doi s-au întâlnit întâmplător, iar victima l-a servit cu o țigară, după care au mers la domiciliul ultimului și au băut împreună. Suspectul, turmentat de alcool, i-a aplicat mai multe lovituri cu toporul în regiunea capului, iar cu un cuțit în regiunea corpului, în urma cărora victima a decedat. Suspectul a mai declarat că, după ce l-a omorât a sustras mai multe instrumente electrice din garaj și a plecat. Ulterior bunurile au fost vândute, iar pe banii câștigați a cumpărat băuturi alcoolice. O parte din bunuri au fost depistate și ridicate.
Suspectul a fost reținut, dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă închisoare de la 12 la 20 de ani sau detenţiune pe viaţă.
Dina Roșca