Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI anunță că în scurt timp o nouă unitate de salvatori și pompieri va fi deschisă în apropierea frontierei de la Leușeni, care va asigura securitatea anti-incendiară pentru 19 localități din zonă.
Proiectul de edificare a remizei a apărut grație eforturilor comune a IGSU și a autorităților publice.
Astfel, peste 30 de angajați ai Inspectoratului susținuți de conducerea IGSU s-au mobilizat pentru o curățenie generală a unității în urma efectuării lucrărilor de construcție. Pompierii și salvatorii au curățit terenul adiacent și au pregătit încăperile pentru ca autospecialele de intervenție să poată intra în servantul de luptă.
Unitatea de salvatori și pompieri din preajma localității Leușeni va servi drept forța de intervenție în caz de situații de risc pentru localitățile din prejma frontierei dar și pentru cele mai apropiate localități din România.
Aici vor activa salvatori și pompieri profesioniști, care vor fi gata să intervină pentru prevenirea și lichidarea consecințelor situațiilor excepționale.
Remiza urmează să fie deschisă la sfârșitul lunii iunie 2018.
Dina Roșca