O delegație din partea Primăriei municipiului Ungheni au revenit de la Cluj, unde au sărbătorit împreună cu clujenii Zilele Clujului, potrivit primăriei Ungheni, informează Provincial.
Această vizită la Cluj a avut mai multe obiective, precum preluarea bunelor practici, promovarea valorilor și tradițiilor moldovenești și agrearea asupra planurilor de viitor în cadrul relațiilor de înfrățire.
Participarea delegației de la Ungheni la Conferința Internațională a Clusterilor din Transilvania desfășurată la Cluj a contribuit la clarificarea mai multor aspecte privind funcționalitatea clusterelor.
Acest schimb de experiență va sta la baza instituirii primului cluster la Ungheni, planificat a fi creat în cadrul subproiectului „Modernizarea infrastructurii pentru dezvoltarea mediului de afaceri în mun. Ungheni”, finanțat de Proiectul Migrație și Dezvoltare Locală.
În cadrul întâlnirilor cu reprezentanții autorităților clujene au fost discutate mai multe idei de proiecte care ar putea fi realizate printr-o colaborare dintre cele două orașe înfrățite. Astefl, primăria Municipiului Cluj-Napoca va continua să sprijine financiar proiectul „Reabilitarea Parcului central din municipiul Ungheni”, etapa a treia și va susține un nou proiect la Ungheni care își propune să organizeze o Tabără de sculptură dedicată Centenarului Marii Uniri.
De menționat că, de Zilele Clujului câțiva meșteri populari din Ungheni și-au demonstrat măiestria și au participat la expoziția meșterilor populari cu lucrări extraordinare. Clujenii au gustat sarmale de la Ungheni și au admirat evoluarea deosebită a ansamblului de dans popular „Struguraș” din municipiul Ungheni.
Dina Roșca