Noul președinte al raionului Anenii Noi, Sergiu Rapcea, a organizat, astăzi, o întâlnire de lucru cu primarii din raion, în cadrul căreia a punctat direcțiile primordiale de interacțiune între consiliul raional și administrațiile de nivelul 1, relatează consiliul raional, informează Provincial.
Prima direcție stabilită a fost colaborarea cu primăriile în vederea identificării a câte 1 proiect per localitate, proiect care să fie susținut și promovat de consiliul raional, atât la nivel de identificare a finanțării, cât și chiar la nivel de contribuție financiară.
În acest sens președintele raionului a stabilit deja câteva viitoare vizite a reprezentanților unor agenții de finanțare, cum ar fi Biroul pentru Reintegrare, Fondul de eficiență energetică, etc., în cadrul cărora vor fi analizate posibilitățile de finanțare a proiectelor.
Totodată, la ședință s-a stabilit că, vor fi căutate soluții pentru 6 școli din raion care nu au încă blocuri sanitare, iar 6 grădinițe din raion vor intra în anul curent în programul guvernului român de reparație a grădinițelor (Zolotievca, Ciobanovca, Telița, Floreni, Cobusca Nouă și ”Andrieș” Anenii Noi).
Prin urmare-a vorbit și despre necesitate deschiderii rutelor de transport în satele izolate, despre soluțiile privind deschiderea de farmacii în toate localitățile raionului, despre reparația oficiilor poștal.
Amintimă că, noul președinte al raionului Anenii Noi a fost ales la scurt timp, după ce Alexandru Barbăroșie – fostul președinte, și-a dat demisia.
Dina Roșca