Secretarul de Stat al Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Dorin Andros s-a întâlnit în după amiaza zilei de astăzi, cu Secretarul Parlamentar al Ministerului Mediului și Dezvoltării Regionale din Republica Letonia, Janis Eglits, în cadrul unei întrevederi oficiale, La Chișinău.
Oficialii au discutat despre noile oportunități de colaborare dintre instituțiile pe care le reprezintă, inclusiv pe domeniile noi afiliate ministerului.
”Considerăm că printre priorități va fi dezvoltarea regională și experiența dumneavoastră în aplicarea politicii de coeziune. Suntem dispuși să preluăm bunele practici în cadrul Programul LEADER pentru a contribui la dezvoltarea comunităților locale. De asemenea, vrem să învățăm din experiența dumneavoastră despre sinergizarea fondurilor și armonizarea legislației în domeniul mediului”.
La rândul său, Secretarul Parlamentar al Ministerului Mediului și Dezvoltării Regionale din Republica Letonia, Janis Eglits a apreciat colaborarea și cooperarea în domeniul dezvoltării regionale și și-a manifestat disponibilitatea de a susține în continuare dezvoltarea regiunilor țării noastre.
”Sperăm că în rezultatul reformei vom avea o comunicare și colaborare eficientă ca pînă acum. Suntem mulțumiți că avem bună colaborare la nivel național, regional și local”, a precizat Janis Eglits.
Scopul dialogului a fost de a stabili priorități comune de colaborare, de a identifica potențiale proiecte comune și a puncta aspectele de colaborare pe noile domenii afiliate ministerului.
Menționăm, întrevederea a avut loc în cadrul vizitei de lucru a unui grup de experți din Republica Letonă, desfășurată în perioada 2-8 octombrie 2017.
Reiterăm, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor colaborează cu instituțiile de profil din Letonia în baza unui Acord de colaborare în domeniul dezvoltării regionale, semnat în anul 2012.
Dina Roșca