Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie 2014 faţă de octombrie 2014 a constituit 100,8%, iar faţă de noiembrie 2013 – 104,8% (informativ: în noiembrie 2013 faţă de octombrie 2013 IPC a marcat 100,8% şi faţă de noiembrie 2012 – 104,9%).
Creşterea preţurilor medii de consum cu 0,8 la sută a fost determinată de majorarea preţurilor la produsele alimentare cu 1,5 la sută, la mărfurile nealimentare – cu 0,5 la sută şi la tarifele pentru prestarea serviciilor populaţiei – cu 0,1 la sută.
În luna noiembrie 2014 au crescut preţurile la unele produse alimentare: struguri proaspeţi – cu 21,4%, legume proaspete – cu 10,8% (în special: tomate – cu 34,3%, vinete – cu 19,5%, castraveţi – cu 16,1%, ardei dulci şi gogoşari – cu 13,5%, sfeclă roşie – cu 9,8%, ceapă uscată – 7,1%, morcovi – cu 6,5%, varză – cu 4,5%, dovlecei şi bostani – cu 2,5%), ouă de găină – cu 9,5%, crupe (în special hrişca) – cu 5,7%, lapte si produse lactate – cu 1,3% (în special: lapte integral – cu 2,4%, brînză din lapte de vacă – cu 1,8%, smîntînă şi frişcă – cu 0,8%), miez de nucă – cu 3,0%, orez – cu 1,7%, ciocolată şi bomboane de ciocolată – cu 1,0%.
Totodată, în perioada de raport au scăzut preţurile la: citrice – cu 11,7%, fructe exotice – cu 8,2%, zahăr tos – cu 5,1%, ciuperci proaspete – cu 1,2%, peşte proaspăt şi congelat – cu 1,1%, cartofi – cu 0,7%, carne de oi – cu 1,0%, carne de bovine şi porcine – cu cîte 0,3%, unt ţărănesc – cu 0,2%.
La mărfurile nealimentare în luna noiembrie 2014 a fost marcată majorarea preţurilor la: haine de blană pentru copii – cu 3,2%, scurte de iarnă pentru femei – cu 2,2% iar pentru bărbaţi şi copii – cu cîte 2,0%, cizme, ghete de iarnă pentru bărbaţi, femei şi copii – cu cîte 2,0%, produse pentru igiena personală – cu 1,6%, cărbune de pămînt – cu 1,5%, aparate de aer condiţionat şi plite electrice – cu 1,4% şi respectiv 1,3%, televizoare, detergenţi – cu cîte 1,0%, ţigări – cu 1,2%.
Concomitent, în perioada de analiză au scăzut preţurile la: carburanţi pentru autoturisme – cu 1,6%, gaz lichefiat ambalat în butelii – cu 0,2%, aparate radio, mijloace de înregistrare a sunetelor şi imaginilor, camere de luat vederi, telefoane şi alte aparate pentru comunicarea la distanţă – de la 0,1% pînă la 1,6%.
La serviciile prestate populaţiei în luna octombrie a fost înregistrată majorarea tarifelor medii lunare la: întreţinerea copiilor la creşe şi grădiniţe – cu 3,9%, serviciile hoteliere – cu 1,5%, confecţionarea mobilei – cu 1,4%, serviciile transportului feroviar internaţional de pasageri – cu 1,3%, serviciile pentru igiena personală – cu 0,9%, serviciile transportului aerian – cu 0,5%.
Elena Ivanov