Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a transmis astăzi 150 de computere și 3 laptopuri noi pentru 15 instituții de învățământ general din raioanele Anenii Noi, Cahul, Cimișlia, Fălești, Hâncești, Taraclia, Sângerei, Strășeni, Ungheni, mun. Chișinău și UTA Găgăuzia.
Tehnica de calcul a fost oferită de către Provincia Jeju, Republica Coreea, în baza Memorandumului de colaborare cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării (MECC).
Menționăm că la 28 martie a fost semnat Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul TIC între Oficiul special Guvernamental pentru Educație al Provinciei Jeju din Republica Coreea și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Acordul prevede donarea a încă 450 de computere pentru dotarea instituțiilor de învățământ general din Republica Moldova, precum și participarea a 60 de cadre didactice la cursuri de formare în domeniul TIC în Coreea.
Donația urmează să fie realizată în trei tranșe anuale (2018-2020), respectiv câte 150 computere și 20 de profesori instruiți pentru fiecare etapă. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării selectează instituțiile de învățământ și cadrele didactice beneficiare conform următoarelor criterii:
- Numărul total al elevilor;
- Numărul elevilor cu reședință în alte localități;
- Standarde minime de dotare TIC pentru instituțiile de învățământ general;
- Ponderea profesorilor care au efectuat cursuri de perfecționare TIC în ultimii 3 ani.
Calculatoarele sunt de model „Main Body Computer”, iar valoarea fiecărui set constituie 19779,7 MDL.
Dina Roșca